pv_1

Consultanta tehnica

R.C. Tech Consulting s.r.l. oferă consultanţă tehnică şi soluţii tehnice moderne în domeniul tehnicii de cântărire, ambalare şi autoID ce pot fi aplicate în magazine şi/sau industrie. Clienţii noştri sunt în general companii unde este nevoie de soluţii de simplificare a activităţii sau pentru sporirea productivităţii sau chiar metode de lucru noi şi inovative, cum este cazul de conectarea într-un flux a mai multor echipamente de exemplu pentru porţionare, cântărire, ambalare, identificare şi/sau combinate cu captura de date pentru diverse mărfuri sau materii prime, în cazul  producţiei de bunuri sau al administrării bunurilor.pv_1

Toate soluţiile oferite de noi pot fi automatizate într-o mai mare sau într-o mai mica măsură în funcţie de necesităţi, dorinţă şi bugetul beneficiarului. Experienţa acumulată în decursul anilor de lucru în proiecte naţionale sau chiar internaţionale precum şi studiul diverselor soluţii întâlnite în activitatea nostră profesională anterioară, ne ajută în analiza diverselor situaţii ce trebuie rezolvate sau îmbunătăţite aparute la beneficiarii noştri.

Putem realiza o soluţie de la descrierea temei de proiectare până la punerea în practică în etape bine stabilite, în parteneriat cu dvs. astfel încat să fie exact ceea ce aveţi nevoie. Colaborăm cu mai multe firme alternative, astfel încat să găsim soluţiile optime de raport calitate/pret, fiecare soluţie cu avantajele şi dezavantajele ei .

Contactează-ne:

Please leave this field empty.